De ce a apărut regimul fanariot
La începutul secolului al XVIII-lea, Poarta nu mai avea încredere în domnii pământeni: Dimitrie Cantemir se aliase cu Rusia în 1711, iar Constantin Brâncoveanu întreținuse legături secrete cu Habsburgii și cu rușii. Ca răspuns, sultanul a început să numească domni dintre grecii din Fanar, cartierul din Constantinopol unde se afla Patriarhia — familii bogate, loiale Porții, care ocupaseră adesea funcții de dragomani (tălmaci).
Regimul a fost instaurat în Moldova în 1711 și în Țara Românească în 1716; primul domn fanariot în ambele țări a fost Nicolae Mavrocordat.
Trăsăturile regimului
Domnii erau numiți direct de sultan, nu aleși de boieri, iar domniile erau scurte și se schimbau des, ceea ce încuraja cumpărarea tronului. Obligațiile economice față de Poartă au crescut, iar armata proprie a fost desființată. Țările Române și-au păstrat totuși autonomia: nu au devenit pașalâcuri, iar instituțiile proprii au continuat să funcționeze.
Tot în această perioadă, Principatele au pierdut teritorii în favoarea vecinilor: Oltenia a fost sub stăpânire habsburgică între 1718 și 1739, Bucovina a fost anexată de Austria în 1775, iar Basarabia de Rusia în 1812.
Reformele lui Constantin Mavrocordat
Mulți domni fanarioți au fost influențați de absolutismul luminat. Cel mai cunoscut reformator a fost Constantin Mavrocordat, care a domnit de mai multe ori în ambele țări. Reformele sale au vizat:
Fiscalitatea — impozite stabilite clar și plătite în rate, pentru a limita abuzurile. Administrația — dregătorii primeau salarii de la stat, iar boieria a fost legată de funcțiile ocupate. Situația țăranilor — desființarea șerbiei: rumânia în Țara Românească (1746) și vecinia în Moldova (1749). Foștii șerbi au devenit țărani liberi, dar clăcași, obligați să muncească pe moșia boierului în schimbul pământului folosit.
Legislație și modernizare
Spre sfârșitul perioadei au apărut coduri de legi scrise, precum Pravilniceasca condică a lui Alexandru Ipsilanti (Țara Românească, 1780), Codul Calimachi (Moldova, 1817) și Legiuirea Caragea (Țara Românească, 1818). Ele au pregătit trecerea spre un sistem juridic modern.
Sfârșitul regimului
Regimul fanariot s-a încheiat după revoluția lui Tudor Vladimirescu din 1821. În 1822, Poarta a revenit la domniile pământene: Ioan Sandu Sturdza în Moldova și Grigore al IV-lea Ghica în Țara Românească.
Repere cheie
- ● 1711 — Instaurarea regimului fanariot în Moldova
- ● 1716 — Instaurarea regimului fanariot în Țara Românească
- ● 1746 — Desființarea rumâniei în Țara Românească
- ● 1749 — Desființarea veciniei în Moldova
- ● 1775 · 1812 — Anexarea Bucovinei de Austria și a Basarabiei de Rusia
- ● 1821–1822 — Revoluția lui Tudor; revenirea la domniile pământene
La BAC, regimul fanariot apare des ca subiect de tip cauză–consecință: o cauză a instaurării (trădarea lui Cantemir și a lui Brâncoveanu, din perspectiva Porții) și o consecință (domni numiți, armata desființată). Reține și perechea de date 1746/1749 pentru desființarea șerbiei — se încurcă ușor.
