Revoluția de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu

Contextul

La începutul secolului al XIX-lea, Țara Românească era încă sub regimul fanariot: domni numiți de Poartă, dări mari și abuzuri ale boierilor și dregătorilor. În același timp, grecii pregăteau răscoala pentru eliberarea lor de sub otomani prin societatea secretă Eteria, condusă de Alexandru Ipsilanti.

În ianuarie 1821, la moartea domnului Alexandru Suțu, a apărut un moment favorabil pentru o ridicare.

Tudor Vladimirescu și Proclamația de la Padeș

Tudor Vladimirescu era un slujer din Oltenia, fost comandant de panduri în războiul ruso-turc. În ianuarie 1821, el a lansat Proclamația de la Padeș, prin care chema poporul la luptă împotriva celor care îl jefuiau. De aici vine formula: „Patria este norodul, iar nu tagma jefuitorilor”.

Programul revoluției a fost precizat în „Cererile norodului românesc”: domn ales din țară, desființarea privilegiilor boierești, o armată națională, reforme fiscale și înlăturarea abuzurilor. Tudor nu dorea ruperea legăturilor cu Poarta, ci restabilirea vechilor drepturi ale țării.

Desfășurarea

Oastea lui Tudor, formată mai ales din panduri și țărani, a înaintat spre București, unde a intrat în martie 1821. Tudor a condus o vreme țara, sprijinit de o adunare numită „Adunarea norodului”.

Relația cu Eteria a fost complicată. La început a existat o colaborare, dar obiectivele erau diferite: eteriștii voiau război cu Imperiul Otoman, iar Tudor voia reforme în țară și evita un conflict cu Poarta. Când Rusia a dezavuat Eteria, iar trupele otomane au intrat în Principate, ruptura a devenit inevitabilă. Tudor a fost prins de eteriști și ucis la Târgoviște în mai 1821. Eteria a fost apoi învinsă de otomani la Drăgășani.

Urmări și semnificație

Deși înfrântă, revoluția și-a atins un obiectiv major: Poarta a înțeles că regimul fanariot nu mai era sigur. În 1822, s-a revenit la domniile pământene — Ioan Sandu Sturdza în Moldova și Grigore al IV-lea Ghica în Țara Românească.

Revoluția din 1821 este considerată începutul epocii moderne în istoria românilor: pentru prima dată, o mișcare a pus în centru ideea de popor („norod”) și a cerut reforme în numele lui.

La BAC, revoluția de la 1821 apare atât la proiecte politice, cât și la sfârșitul regimului fanariot. O cerință frecventă: „menționează o consecință a revoluției de la 1821” — răspunsul sigur este revenirea la domniile pământene (1822). Pentru comparații, pune programul lui Tudor alături de cel al Eteriei: reforme interne versus eliberare națională prin război.