Venirea la putere și anii de deschidere (1965–1968)
După moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, în martie 1965, Nicolae Ceaușescu a devenit liderul partidului. La Congresul al IX-lea din același an, partidul și-a reluat numele de Partidul Comunist Român, iar noua constituție a schimbat numele țării în Republica Socialistă România.
Primii ani au adus o relativă destindere: au fost criticate abuzurile din epoca Dej, cenzura s-a relaxat, au reapărut în librării autori interziși, iar românii au avut acces mai larg la cultura occidentală. În același timp, regimul a continuat politica de distanțare față de Moscova.
Momentul 1968
În august 1968, trupele Tratatului de la Varșovia au invadat Cehoslovacia pentru a înăbuși „Primăvara de la Praga”. România a refuzat să participe. La 21 august 1968, într-un discurs ținut în fața unei mulțimi uriașe adunate în centrul Bucureștiului, Ceaușescu a condamnat invazia drept o greșeală gravă și un pericol pentru pacea Europei.
Gestul i-a adus o popularitate enormă, în țară și în Occident. Mulți intelectuali au intrat atunci în partid. În 1969, președintele american Richard Nixon a vizitat Bucureștiul. Imaginea lui Ceaușescu de lider independent avea însă și o latură nouă: regimul se sprijinea tot mai mult pe naționalism.
Tezele din iulie 1971
În vara lui 1971, Ceaușescu a vizitat China și Coreea de Nord, unde a fost impresionat de mobilizarea maselor și de cultul conducătorului. La întoarcere, în iulie 1971, a prezentat un set de propuneri cunoscute drept „Tezele din iulie”. Ele cereau întărirea educației ideologice, controlul strict al culturii și al presei și subordonarea artei propagandei de partid.
Tezele au fost numite o adevărată „minirevoluție culturală”. Ele au pus capăt perioadei de liberalizare: cenzura s-a înăsprit, iar scriitorii și artiștii au fost obligați să se conformeze liniei partidului.
Național-comunismul și cultul personalității
Național-comunismul a îmbinat ideologia comunistă cu temele naționaliste: trecutul glorios, eroii neamului, continuitatea și unitatea românilor erau folosite pentru a-l prezenta pe Ceaușescu drept urmașul marilor voievozi. În 1974 a devenit președinte al Republicii, iar cultul său și al soției sale, Elena Ceaușescu, a ajuns la proporții fără precedent: titluri precum „Conducătorul”, spectacole omagiale, poezii și picturi dedicate „cuplului prezidențial”.
În anii '80, cultul personalității a coexistat cu o criză economică gravă, provocată și de hotărârea de a plăti integral datoria externă. Lipsurile, frigul și controlul total au dus la izolarea regimului, care s-a prăbușit în decembrie 1989.
Repere cheie
- ● martie 1965 — Nicolae Ceaușescu devine liderul partidului
- ● 1965 — Constituția Republicii Socialiste România
- ● 21 august 1968 — Condamnarea invadării Cehoslovaciei
- ● 1969 — Vizita lui Richard Nixon la București
- ● iulie 1971 — „Tezele din iulie” — începutul „minirevoluției culturale”
- ● 1974 — Ceaușescu devine președinte al Republicii
La BAC, regimul Ceaușescu se cere adesea în două etape: deschiderea (1965–1971) și înăsprirea de după Tezele din iulie. O întrebare frecventă este de tip cauză–efect: vizita în China și Coreea de Nord explică Tezele, iar Tezele explică sfârșitul liberalizării culturale. Reține și diferența dintre politica externă, independentă față de Moscova, și politica internă, tot mai represivă.
