De ce un prinț străin
Încă de la Adunările ad-hoc din 1857, românii ceruseră un prinț străin dintr-o dinastie europeană. Se spera că astfel vor înceta luptele pentru tron dintre familiile boierești și că țara va avea sprijinul marilor puteri. După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, în februarie 1866, dorința a devenit realitate: Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost ales domnitor și a ajuns în țară la 10 mai 1866. Constituția din același an a făcut din România o monarhie constituțională.
Carol I (1866–1914): constructorul
Cea mai lungă domnie din istoria României a adus independența, obținută în războiul din 1877–1878, și proclamarea Regatului, în 1881, când domnitorul a devenit regele Carol I. Pe plan intern s-au construit căi ferate, s-a modernizat armata, iar viața politică a funcționat prin alternanța la guvernare a liberalilor și conservatorilor. În 1883, România a aderat în secret la Tripla Alianță. La izbucnirea Primului Război Mondial, Consiliul de Coroană a hotărât neutralitatea, contrar dorinței regelui, care a murit în toamna lui 1914.
Ferdinand I (1914–1927): regele Marii Uniri
Nepotul lui Carol I a condus România în Primul Război Mondial, de partea Antantei, începând din 1916. Alături de regina Maria, el a devenit simbolul rezistenței din anii grei 1916–1917 și al Marii Uniri din 1918. În timpul domniei sale au fost adoptate votul universal, reforma agrară și Constituția din 1923. În 1922, Ferdinand și Maria au fost încoronați la Alba Iulia ca suverani ai României Mari.
Carol al II-lea (1930–1940): regele autoritar
Fiul lui Ferdinand renunțase în 1925 la dreptul de a moșteni tronul, așa că, la moartea tatălui său, în 1927, rege a devenit fiul său minor, Mihai, sub o regență. În 1930, Carol s-a întors în țară și a fost proclamat rege. A subminat treptat partidele, iar în februarie 1938 a instaurat regimul de autoritate monarhică, cu o nouă constituție. După pierderile teritoriale din vara lui 1940, a fost silit să abdice, în septembrie 1940, în favoarea lui Mihai.
Mihai I (1927–1930, 1940–1947): ultimul rege
A doua domnie a lui Mihai a început sub regimul lui Ion Antonescu, care deținea puterea reală. Momentul său decisiv a fost 23 august 1944, când a ordonat arestarea lui Antonescu și ieșirea României din alianța cu Germania. Între 1945 și 1946 a încercat să se opună guvernului Groza prin „greva regală”. La 30 decembrie 1947, comuniștii l-au forțat să abdice, iar monarhia a fost înlocuită cu Republica Populară Română. Regele a trăit apoi în exil și a murit în 2017.
Repere cheie
- ● 10 mai 1866 — Sosirea lui Carol I în România
- ● 1881 — Proclamarea Regatului României
- ● 1914 — Moartea lui Carol I; urcarea pe tron a lui Ferdinand I
- ● 1922 — Încoronarea de la Alba Iulia
- ● 1930 — Revenirea lui Carol al II-lea
- ● 1938 — Regimul de autoritate monarhică
- ● 30 decembrie 1947 — Abdicarea forțată a regelui Mihai I
La BAC, regii apar mai ales legați de evenimentele domniei lor: Carol I — independența și Regatul; Ferdinand — Marea Unire și reformele; Carol al II-lea — regimul autoritar din 1938; Mihai — 23 august 1944 și abdicarea. O cerință frecventă este comparația: rolul regelui în monarhia constituțională (1866, 1923) față de rolul lui în regimul autoritar din 1938.
