Punctul de plecare: ocupația sovietică

După 23 august 1944, România a trecut de partea Națiunilor Unite, dar trupele sovietice au intrat în țară. Prin armistițiul semnat la Moscova în septembrie 1944, aplicarea condițiilor era supravegheată de o comisie aliată controlată, în fapt, de sovietici. În octombrie 1944, prin înțelegerea dintre Churchill și Stalin privind „procentele”, România intra în sfera de influență a URSS.

Partidul Comunist din România era o forță politică neînsemnată: ilegal în perioada interbelică, avea în 1944 doar în jur de 1.000 de membri. Puterea lui venea din sprijinul Moscovei.

Guvernul Petru Groza (6 martie 1945)

Primele guverne de după 23 august, conduse de generalii Constantin Sănătescu și Nicolae Rădescu, includeau și partidele istorice — PNȚ și PNL. Comuniștii au organizat manifestații și au acuzat guvernul de „fascism”. La sfârșitul lui februarie 1945, emisarul sovietic Andrei Vișinski i-a cerut regelui Mihai să-l numească premier pe Petru Groza, liderul Frontului Plugarilor. Guvernul instalat la 6 martie 1945 era dominat de comuniști, care controlau ministerele-cheie, precum Interne și Justiție.

Noul guvern a adoptat imediat o reformă agrară (martie 1945), care a expropriat proprietățile de peste 50 de hectare, câștigând astfel o parte a țărănimii.

„Greva regală” și alegerile din 1946

Cum guvernul Groza nu era recunoscut de Marea Britanie și SUA, regele Mihai i-a cerut demisia. Groza a refuzat, iar regele a refuzat, la rândul său, să mai semneze actele guvernului: este „greva regală” (august 1945 – ianuarie 1946). Ea s-a încheiat după ce marile puteri au cerut includerea în guvern a câte unui reprezentant al PNȚ și al PNL și organizarea de alegeri libere.

Alegerile din 19 noiembrie 1946 au fost însă masiv falsificate. Blocul Partidelor Democratice, condus de comuniști, a primit oficial circa 70% din voturi, deși opoziția — în special PNȚ condus de Iuliu Maniu — avea sprijinul majorității populației.

Lichidarea opoziției (1947)

După semnarea Tratatului de pace de la Paris (februarie 1947), comuniștii au trecut la eliminarea adversarilor. În vara lui 1947, după „afacerea Tămădău” — o încercare a unor lideri țărăniști de a pleca în străinătate — PNȚ a fost desființat. Iuliu Maniu și Ion Mihalache au fost condamnați la închisoare pe viață. Liberalii au fost și ei marginalizați, iar Gheorghe Tătărescu a fost înlăturat de la Ministerul de Externe, ocupat apoi de comunista Ana Pauker.

30 decembrie 1947: sfârșitul monarhiei

Ultimul obstacol era regele. La 30 decembrie 1947, Petru Groza și Gheorghe Gheorghiu-Dej l-au obligat pe Mihai I să abdice. În aceeași zi a fost proclamată Republica Populară Română. În februarie 1948, prin unirea comuniștilor cu social-democrații, s-a format Partidul Muncitoresc Român, partidul unic al noului regim.

Repere cheie

La BAC, tema apare des ca „fapte istorice prin care s-a instaurat regimul comunist” sau ca relație cauză–efect: prezența trupelor sovietice explică de ce un partid atât de mic a putut prelua puterea. Reține cronologia în ordine — Groza, alegerile, PNȚ, abdicarea — pentru că se cer frecvent două fapte așezate corect în timp.