Cine a fost Gheorghiu-Dej
Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost un ceferist comunist, condamnat pentru rolul jucat în grevele de la Atelierele CFR Grivița din 1933. A petrecut mulți ani în închisoare, unde s-a format grupul comuniștilor „din interior”, spre deosebire de grupul celor veniți de la Moscova, condus de Ana Pauker.
Din 1945 a devenit secretar general al Partidului Comunist. După fuziunea forțată cu social-democrații, din februarie 1948 partidul s-a numit Partidul Muncitoresc Român (PMR). Dej l-a condus până la moarte, în martie 1965.
Stalinizarea României
Sub conducerea lui Dej, România a preluat modelul sovietic aproape în totalitate. A urmat naționalizarea principalelor mijloace de producție (iunie 1948), apoi colectivizarea agriculturii, începută în 1949 și încheiată în 1962. Economia a fost condusă prin planuri cincinale, cu accent pe industria grea.
Opoziția a fost zdrobită prin teroare: Securitatea, înființată în 1948, închisorile politice, munca forțată la Canalul Dunăre–Marea Neagră și deportările. Prin SovRom-uri, Uniunea Sovietică exploata resursele României.
Lupta pentru putere în partid
Dej și-a eliminat pe rând rivalii. În 1952 au fost înlăturați Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu, acuzați de „deviere de dreapta”. În același an, Dej a devenit și președinte al Consiliului de Miniștri. Lucrețiu Pătrășcanu, comunist intelectual cu o anumită popularitate, a fost judecat și executat în 1954.
După moartea lui Stalin (1953) și condamnarea stalinismului de către Hrușciov (1956), Dej a evitat orice „destalinizare” reală, prezentând epurarea grupului Pauker drept propria sa destalinizare.
Distanțarea de Moscova
În 1956, România a sprijinit intervenția sovietică împotriva revoluției din Ungaria. Această loialitate l-a ajutat pe Dej să obțină, în 1958, retragerea trupelor sovietice din România.
La începutul anilor ’60, conducerea de la București a respins planurile de specializare economică din cadrul CAER, care ar fi transformat România într-o țară mai ales agrară. În aprilie 1964, PMR a adoptat Declarația cu privire la poziția PMR în problemele mișcării comuniste și muncitorești internaționale, prin care afirma dreptul fiecărui partid comunist de a-și stabili singur politica. În 1964 au fost eliberați și majoritatea deținuților politici.
Distanțarea a privit însă politica externă, nu natura regimului: România a rămas un stat comunist, cu partid unic și poliție politică.
Repere cheie
- ● 1945 — Dej devine secretar general al partidului comunist
- ● 1948 — Se formează PMR; naționalizarea; înființarea Securității
- ● 1952 — Înlăturarea grupului Ana Pauker – Vasile Luca – Teohari Georgescu
- ● 1958 — Retragerea trupelor sovietice din România
- ● 1962 — Încheierea colectivizării agriculturii
- ● aprilie 1964 — Declarația de „independență” a PMR
- ● martie 1965 — Moartea lui Dej; Nicolae Ceaușescu preia conducerea
La BAC, Dej apare de obicei în comparație cu Ceaușescu: o asemănare (regim comunist totalitar, cu partid unic și represiune) și o deosebire (stalinismul anilor ’50 față de național-comunismul de după 1971). Reține și cele două repere ale distanțării de Moscova: 1958 și 1964.
