Un principe format la Constantinopol

Dimitrie Cantemir era fiul domnului Moldovei, Constantin Cantemir. A petrecut mulți ani la Constantinopol, ca ostatic al Porții, unde a studiat limbi străine, filosofie, istorie și muzică și a cunoscut îndeaproape funcționarea Imperiului Otoman. A domnit pentru scurt timp în 1693, iar a doua oară între 1710 și 1711.

Tratatul de la Luțk (1711)

Numit domn de otomani, care îl credeau fidel, Cantemir a văzut în conflictul ruso-turc o șansă pentru eliberarea Moldovei. În aprilie 1711, a încheiat cu țarul Petru cel Mare Tratatul de la Luțk. Principalele prevederi:

Campania de la Prut și exilul

În vara lui 1711, armata rusă și oastea Moldovei au fost înconjurate de otomani pe Prut, la Stănilești, și au fost înfrânte. Petru cel Mare a încheiat pacea, iar Cantemir s-a refugiat în Rusia, unde a devenit consilier al țarului. A murit acolo în 1723.

Consecința pentru Moldova a fost gravă: otomanii nu au mai avut încredere în domnii pământeni și au început să numească domni greci din cartierul Fanar al Constantinopolului. Astfel a început regimul fanariot.

Opera unui cărturar european

Cantemir a fost unul dintre cei mai mari învățați ai vremii sale. În 1714 a devenit membru al Academiei din Berlin, la cererea căreia a scris „Descrierea Moldovei” (Descriptio Moldaviae), o prezentare a geografiei, instituțiilor și obiceiurilor țării. A scris și:

De ce contează pentru BAC

Cantemir apare atât la capitolul despre politica externă (orientarea spre Rusia), cât și la cel despre romanitatea românilor, ca unul dintre autorii care au argumentat originea latină și unitatea poporului român.

Repere cheie

La BAC, Tratatul de la Luțk apare des ca exemplu de proiect politic sau de relație a românilor cu marile puteri. Pregătește o relație cauză–consecință: eșecul de la Stănilești duce la instaurarea regimului fanariot. Reține și „Hronicul”, util în cerințele despre romanitatea românilor.