Un domn între trei imperii
Constantin Brâncoveanu a domnit în Țara Românească între 1688 și 1714, una dintre cele mai lungi domnii ale vremii. Era nepot, pe linie maternă, al domnului Șerban Cantacuzino și unul dintre cei mai bogați boieri ai țării. A preluat tronul într-un moment-cheie: după asediul Vienei din 1683, Imperiul Otoman intra în declin, iar Habsburgii și, mai târziu, Rusia lui Petru cel Mare deveneau puteri de care trebuia să ții cont.
Diplomația echilibrului
Brâncoveanu a rămas oficial vasal al Porții și a plătit tributul, dar a întreținut în secret legături cu Viena și cu Moscova. Scopul nu era o ruptură riscantă, ci păstrarea autonomiei țării: să nu fie transformată în pașalâc și să nu ajungă câmp de luptă pentru marile puteri. Împăratul Leopold I i-a acordat titlul de principe al Sfântului Imperiu Romano-German, semn al relațiilor bune cu Habsburgii.
În 1711, în timpul campaniei lui Petru cel Mare la Prut, Brâncoveanu nu s-a alăturat rușilor, spre deosebire de Dimitrie Cantemir. Prudența l-a ferit de înfrângerea de la Stănilești, dar contactele sale secrete au alimentat neîncrederea sultanului.
Cultura și stilul brâncovenesc
Domnia lui a fost o epocă de înflorire culturală. Mitropolitul Antim Ivireanul a tipărit cărți în română, greacă, slavonă, dar și în arabă și georgiană, pentru creștinii din Orient. Domnul a sprijinit Academia Domnească de la Sfântul Sava din București.
În arhitectură s-a născut stilul brâncovenesc, care îmbină tradiția locală cu elemente ale Renașterii și ale barocului: foișoare și pridvoare cu coloane, sculptură bogată în piatră, decor vegetal. Cele mai cunoscute exemple sunt Mănăstirea Hurezi și Palatul Mogoșoaia.
Sfârșitul tragic din 1714
În 1714, Brâncoveanu a fost mazilit și dus la Constantinopol împreună cu familia. A fost executat la 15 august 1714, alături de cei patru fii ai săi și de sfetnicul Ianache Văcărescu, după ce a refuzat să renunțe la credința creștină. Biserica Ortodoxă Română i-a canonizat în 1992 ca „Sfinții Martiri Brâncoveni”.
La scurt timp după moartea lui, Poarta a renunțat la domnii pământeni: în 1716, Țara Românească a intrat sub regimul fanariot.
Repere cheie
- ● 1688 — Constantin Brâncoveanu devine domn al Țării Românești
- ● 1711 — Campania de la Prut; Brâncoveanu rămâne neutru
- ● 15 august 1714 — Execuția domnului și a fiilor săi la Constantinopol
- ● 1716 — Începutul regimului fanariot în Țara Românească
La BAC, Brâncoveanu apare mai ales la „politica externă a Țărilor Române în secolele XVII–XVIII”. Fii pregătit să numești o acțiune diplomatică și s-o compari cu cea a lui Dimitrie Cantemir: amândoi caută sprijinul Rusiei, dar Cantemir încheie o alianță deschisă (Luțk, 1711), pe când Brâncoveanu păstrează echilibrul.
