De ce au vrut comuniștii să desființeze proprietatea privată
Ideologia marxist-leninistă considera proprietatea privată sursa „exploatării omului de către om”. După modelul sovietic, regimul instaurat în România urmărea ca economia să fie controlată în întregime de stat și condusă prin planuri centralizate. Pentru asta, trebuiau preluate industria, comerțul și, mai ales, pământul — principala bogăție a unei țări în care majoritatea locuitorilor erau țărani.
Naționalizarea din 11 iunie 1948
Banca Națională fusese naționalizată încă din decembrie 1946. Marea lovitură a venit însă la 11 iunie 1948, când Marea Adunare Națională a adoptat legea pentru naționalizarea principalelor întreprinderi industriale, miniere, bancare, de asigurări și de transport. Fabricile au fost preluate de stat fără despăgubiri, iar proprietarii au fost îndepărtați, uneori arestați.
Naționalizarea a continuat în anii următori: au fost preluate cabinetele medicale, farmaciile, cinematografele, iar în 1950, prin Decretul 92, și o mare parte din locuințe. Economia a început să fie condusă prin planuri, după model sovietic: primul plan cincinal a fost aplicat între 1951 și 1955.
Colectivizarea: decizia din martie 1949
Reforma agrară din 1945 dăduse pământ țăranilor, dar regimul nu intenționa să-i lase proprietari. Plenara Comitetului Central al partidului din 3–5 martie 1949 a hotărât „transformarea socialistă a agriculturii”. Pământul, animalele și uneltele țăranilor urmau să fie aduse în gospodării agricole colective (GAC), numite ulterior cooperative agricole de producție (CAP).
Metodele: presiune, cote și teroare
Puțini țărani au intrat de bunăvoie în colective. Regimul a folosit propaganda, dar mai ales constrângerea: cote obligatorii de produse predate statului, impozite mari, amenințări și arestări. Țăranii mai înstăriți au fost declarați „chiaburi” — „dușmani de clasă” — și persecutați, iar unii au fost deportați. Au existat revolte țărănești în mai multe regiuni, reprimate cu armata și Securitatea.
Procesul a avut perioade de încetinire, dar a fost reluat cu forță după 1956. În aprilie 1962, Gheorghe Gheorghiu-Dej a anunțat încheierea colectivizării.
Consecințele
Țăranul a devenit un lucrător pe pământul care îi aparținuse. Productivitatea agriculturii a scăzut, iar mulți tineri au plecat la oraș, unde industrializarea forțată cerea brațe de muncă. Satul tradițional a fost profund schimbat. Abia după 1989, prin Legea fondului funciar din 1991, a început restituirea pământurilor.
Repere cheie
- ● decembrie 1946 — Naționalizarea Băncii Naționale
- ● 11 iunie 1948 — Legea naționalizării principalelor mijloace de producție
- ● 3–5 martie 1949 — Plenara care hotărăște colectivizarea agriculturii
- ● 1950 — Naționalizarea unor locuințe (Decretul 92)
- ● 1951–1955 — Primul plan cincinal
- ● aprilie 1962 — Anunțarea încheierii colectivizării
La BAC, colectivizarea și naționalizarea apar mai ales ca politici economice ale regimului comunist. Pregătește o cauză (modelul sovietic, desființarea proprietății private) și o consecință (pierderea pământului, migrația spre oraș) și nu încurca anii: naționalizarea — 1948, colectivizarea — 1949–1962.
