Contextul: Congresul de la Paris (1856)
După Războiul Crimeei, Congresul de la Paris din 1856 a scos Moldova și Țara Românească de sub protectoratul exclusiv al Rusiei, punându-le sub garanția colectivă a marilor puteri europene. Tratatul nu permitea unirea deplină a celor două principate, dar prevedea consultarea populației prin Divanuri ad-hoc — adunări reprezentative care aveau să exprime dorințele românilor. Ambele Divanuri, întrunite în 1857, au cerut aproape unanim unirea și un principe străin dintr-o dinastie europeană.
Alegerea din Moldova — 5 ianuarie 1859
Marile puteri au acceptat doar o unire parțială: fiecare principat urma să aleagă propriul domn, dar nimic nu interzicea alegerea aceleiași persoane în ambele scaune. Folosind exact această portiță din tratat, Adunarea Electivă a Moldovei l-a ales, la Iași, pe colonelul Alexandru Ioan Cuza ca domn, la 5 ianuarie 1859.
Alegerea din Țara Românească — 24 ianuarie 1859
Trei săptămâni mai târziu, sub presiunea unionistă a străzii și a liderilor politici din București (precum Ion C. Brătianu și C.A. Rosetti), Adunarea Electivă a Țării Românești l-a ales, la rândul ei, tot pe Alexandru Ioan Cuza — realizând astfel, prin dubla alegere, unirea de facto a celor două principate, fără să încalce literal tratatele internaționale.
Recunoașterea și consolidarea unirii
Marile puteri au recunoscut, la început reticent, situația creată. Unirea deplină — administrativă, legislativă și instituțională — a fost consolidată treptat, culminând cu formarea unui singur guvern și parlament la București, sub numele oficial de România, adoptat în 1862.
Reformele lui Cuza
Domnia lui Cuza (1859–1866) a fost una dintre cele mai reformatoare din istoria românească: reforma agrară din 1864 a împroprietărit peste 400.000 de țărani, secularizarea averilor mănăstirești a adus resurse importante statului, iar legile privind învățământul au pus bazele educației publice moderne. Reformele radicale i-au adus însă opoziția marilor proprietari și a politicienilor conservatori, ceea ce a dus la o alianță — „monstruoasa coaliție” — care l-a forțat pe Cuza să abdice în 1866.
Repere cheie
- ● 1856 — Congresul de la Paris; se convoacă Divanurile ad-hoc
- ● 5 ianuarie 1859 — Cuza este ales domn al Moldovei, la Iași
- ● 24 ianuarie 1859 — Cuza este ales domn al Țării Românești, la București
- ● 1864 — Reforma agrară și legea instrucțiunii publice
- ● 1866 — Abdicarea forțată a lui Cuza
La BAC, Unirea din 1859 e deseori numită „Mica Unire”, prin contrast cu „Marea Unire” din 1918 — un unghi bun de eseu comparativ este tocmai modul diferit în care s-a realizat fiecare: una prin diplomație și o portiță legală, cealaltă prin adunări populare directe.
