Transilvania medievală: voievodat, stări privilegiate și Unio Trium Nationum

Formațiunile românești și cucerirea maghiară

Cronica Gesta Hungarorum (scrisă de Anonymus, notarul regelui Bela) menționează, la sosirea maghiarilor, trei formațiuni conduse de Menumorut, Glad și Gelu, ultimul fiind numit „un oarecare român”. Cucerirea Transilvaniei de către Regatul Ungariei a fost un proces lent, desfășurat în etape, între secolele X și XIII.

Voievodatul Transilvaniei

Transilvania nu a fost pur și simplu integrată în Ungaria, ci a fost organizată ca voievodat, condus de un voievod numit de rege. Faptul că s-a păstrat acest titlu, de origine slavă și folosit și de români, arată continuitatea unor tradiții locale. Voievodatul avea o largă autonomie, cu adunări proprii.

Românii și-au păstrat organizarea în „țări” și districte, conduse de cnezi și voievozi locali, precum Țara Hațegului, Țara Făgărașului sau Maramureșul.

Colonizarea și stările privilegiate

Pentru a apăra granițele și a dezvolta economia, regii Ungariei au adus coloniști. Secuii au fost așezați în estul Transilvaniei, cu rol militar, iar sașii, veniți din spațiul german, în sud și nord-est. Privilegiile sașilor au fost întărite prin Diploma Andreană (1224). Pentru scurt timp, în Țara Bârsei au fost aduși și cavalerii teutoni.

Societatea s-a organizat pe stări privilegiate: nobilimea, sașii și secuii, care aveau drepturi politice și participau la conducere. Românii, majoritari, au fost treptat excluși. Un moment important a fost decretul regelui Ludovic I de Anjou din 1366, care lega statutul de nobil de apartenența la catolicism; nobilii români ortodocși fie s-au catolicizat și maghiarizat, fie și-au pierdut privilegiile.

Unio Trium Nationum (1437)

În 1437 a izbucnit răscoala de la Bobâlna, la care au participat țărani români și maghiari, nemulțumiți de obligațiile tot mai grele. Speriați, nobilii maghiari, sașii și secuii au încheiat la Căpâlna o înțelegere numită Unio Trium Nationum („Uniunea celor trei națiuni”), îndreptată împotriva țăranilor răsculați. Prin această alianță, cele trei stări și-au rezervat conducerea politică a Transilvaniei, iar românii au rămas în afara vieții politice.

Spre Principatul autonom

După înfrângerea Ungariei la Mohács (1526) și ocuparea Budei de către otomani, Transilvania a devenit, în 1541, principat autonom sub suzeranitate otomană. Sistemul stărilor privilegiate a continuat să funcționeze, iar lupta românilor pentru drepturi politice va deveni o temă centrală a secolului XVIII.

La BAC, Transilvania medievală apare des în cerințe despre autonomii locale și despre situația românilor. Reține o relație cauză–efect clară: răscoala de la Bobâlna (cauză) duce la Unio Trium Nationum (consecință), iar aceasta la excluderea politică a românilor.