O țară la apogeu

Mircea cel Bătrân a domnit în Țara Românească între 1386 și 1418. Sub el, statul a atins cea mai mare întindere: pe lângă teritoriul dintre Carpați și Dunăre, stăpânea Amlașul și Făgărașul în Transilvania, Banatul de Severin și, din 1388, Dobrogea, cu cetatea Dârstor. Titlul său oficial reflecta această extindere.

Amenințarea otomană

După victoria de la Kosovo (1389), Imperiul Otoman, condus de sultanul Baiazid I, ajunsese la Dunăre. Mircea a sprijinit acțiunile antiotomane la sud de fluviu, ceea ce a provocat represalii. Pentru a nu lupta singur, a căutat aliați: întâi Polonia, apoi Ungaria.

Rovine și tratatul cu Sigismund

Baiazid a atacat Țara Românească, iar Mircea l-a înfruntat în bătălia de la Rovine (1394/1395 — data exactă este discutată de istorici). Oastea munteană a folosit terenul mlăștinos și a provocat pierderi grele otomanilor, care s-au retras.

La 7 martie 1395, Mircea a încheiat la Brașov un tratat cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg. Este primul tratat antiotoman semnat de un domn român, iar cei doi conducători se angajau să se ajute reciproc, în condiții de egalitate.

Cruciada de la Nicopole (1396)

În 1396, Sigismund a organizat o mare cruciadă, cu cavaleri francezi, germani și englezi, la care a participat și Mircea. La Nicopole, cavalerii occidentali au atacat impetuos, fără să țină cont de sfaturile celor care cunoșteau tactica otomană, iar cruciada s-a încheiat cu o înfrângere grea.

Implicarea în luptele pentru tronul otoman

În 1402, Baiazid a fost înfrânt și capturat de Timur Lenk la Ankara, iar fiii săi s-au luptat pentru tron. Mircea a profitat și l-a sprijinit pe pretendentul Musa, încercând să instaleze un sultan favorabil. După ce Mahomed I a câștigat puterea, Mircea a acceptat plata unui tribut, dar Țara Românească și-a păstrat instituțiile și conducătorii proprii — nu a devenit provincie otomană. Mircea a murit în 1418 și a fost înmormântat la mănăstirea Cozia, ctitoria sa.

Repere cheie

La BAC, Mircea cel Bătrân apare în cerințe despre politica externă a domnilor români. Explică pe scurt strategia lui: lupta armată (Rovine), alianțele (tratatul cu Sigismund) și, la nevoie, plata tributului pentru a păstra autonomia. Poți compara această politică cu cea a lui Ștefan cel Mare.